Scriptură și Isihasm (31)

Cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul cu privire la Hristos: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30) este emblematic pentru trăirea isihastă, care descoperă taina relației de reciprocă interioritate între smerenie și slava dumnezeiască. Aceasta tocmai pentru că smerenia e prin excelență modul dăruirii de sine propriu dragostei, iar „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Iisus Hristos ne-a revelat modul de viață din sânul Treimii, prin care depășim egocentrismul ce ne împiedică să ne actualizăm condiția euharistică a propriului chip: „Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, s-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filip. 2, 4-11). Aceste cuvinte ale sfântului Apostol Pavel alcătuiesc ele însele o icoană a isihasmului creștin.

Florin Caragiu