fiecare părticică din mine e un om
care-și cere drepturile
nu știu ce să mă fac cu poporul acesta
plin de frici și dureri
cu o uriașă nevoie de blândețe
el mă poartă din loc în loc
îmi face voile
se mulțumește cu puțin
dar uneori se revoltă și-mi strigă:
vrem și noi să ieșim din întuneric
nu vezi că murim?
dă-ne o speranță
du-ne la lumină
dar nu știu calea, zic
atunci cheamă lumina să vină
să potolească frica ce atârnă de noi
durerea ce ne trezește vaietul
și eu cad cu fața la pământ și mă rog
și ei cad cu fața la pământ și suspină
și o rază trece prin noi și nu mai știm
în ce zi și în ce loc ne aflăm
și dacă suntem mulți sau unul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu