vederea

moartea-i o căzătură,

faima e un cavou.

lumina din coșul pieptului

își face cuib din rămurele subțiri,

stă-ndelung nemișcată

pe oul fantastic,

încălzindu-l, să i se spargă coaja.

nu știu ce-am zărit

de m-am prăvălit

într-un colț de vis

din cerul deschis.

eram plâns, uimit,

ca un prunc ivit

din urzeli de trup,

sau faguri de stup.

nu știam vorbi,

doar puteam sorbi

dintr-un sân de foc

fără timp și loc.

m-am întors apoi:

un pribeag în ploi,

cu nepotolit

dor de-un loc ferit.

crapă gândul, frate:

în apele mai presus de cer

e libertatea de mișcare-n ființă

prin toți și toate deodată.