mă văd prin ochii tăi, dragoste;
prin cel drept îmi percep deșertăciunea,
dezorientarea, deruta, sărăcia de virtuți
și mai ales orbirea, lipsa de tine
ce mă face să rătăcesc la nesfârșit
cu dor de Cel ce-mi este infinit aproape.
prin cel milostiv, îmi descopăr chipul
învăluit în lumina ce revarsă
iertarea și acoperă toată neputința,
durerea și neștiința, împletind
în voința mea voia ta,
în absența mea prezența ta.
și atunci eu, care alerg singur
pe căile vieții, întrezăresc
că împreună am fost, în toată vremea,
cu nenumărați copii ai tăi,
ce împânzesc și deschid orizontul,
luând cu asalt împărăția.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu