început de toamnă

în faţa bisericii
e o boltă cu viţă de vie.
când ies şi când intru
iau câţiva struguri:
au gustul tăcerii tale
şi-al toamnei care m-a izbit azi
cu aeru-i înăsprit
şi rugina lunecând în priviri –
nimic nu mai e din ce-a fost.

şi noi vorbim
despre penajul rândunelelor
ascuţit în răcoarea serii
şi despre străzile
pe care vom rătăci în călătorie –
ne vor reţine cu pulberea lor fină
şi-n strane vor duce
mirarea unui mal plutitor
la răscruce de ape.

la amiază

ţi-am adus o magnolie
şi coacăze negre. ploaia de-a stânga
şi ploaia de-a dreapta
m-au lăsat să-ţi văd chipul.
o limbă străină caută doisprezece plante
şi ochelarii tăi invizibili.
eşti un copil în care se-ascunde
un alt copil.
îngerul te strigă din spatele meu –
o pictură naivă sunt ochii tăi.

viaţa asta

moto:

„bătrâneţea e o încercare
prin care trece un tânăr”
L. v. Beethoven


apa din vasul de fontă fierbe
în faţa bătrânului meşter.
el mărunţeşte legume pe-o placă de lemn
şi spune ceva pentru sine.

articulează cuvintele greu: „viaţa asta, tată...”
şi-arătătorul lui picură sânge pe ţelina albă.

„nimic, măi, copile, nimic...”,
se-aude, şi moşul aruncă în oală
bucăţelele-ntinse pe blat. oftează:
„cine să-şi mai aducă aminte...?”.

şi-apleacă peste vechiul ceaun nasul,
miroase prelung şi dintr-o lingură gustă:
„e gata!... gata-i şi viaţa”.

adoarme cu capul pe masă, lângă zeama-aburindă,
şi-un ştrengăresc zâmbet îi joacă pe faţă.

Iona

pui acest fir de grâu ars în colţul ochilor;
împrăştii mărgele de sânge-n pământ
şi-ntrebi: oare, fugind,
voi desprinde de mine scutul acesta
în care anii lovesc?

m-aruncă în mare cuvintele,
şi slavă dau ele Celui de Sus
pentru îndepărtarea de mine;
iar eu, o gură-nghiţită
de uriaşul tăcut, de uitare-s.

aici se strecoară lumina neclară
a peştelui de cositor. iar tu apari
şi dispari: ca din streşini, târziu,
o rămăşiţă de ploaie, ţi se scurge puterea.

un lănţişor de argint
atârnă de frunza crescută deasupră-ţi,
în zori. şi speri, dar un vierme
îţi roade iute umbrarul.

dragostea-ntoarce chipuri spre tine –
şi vrei mai degrabă totul să pierzi,
decât să se piardă-n abis lacrima lor.

caniculă

te laşi în voia grădinii
invadate de tufe sălbatice.

porţi pe cap
un turn de zăpadă –
pe-un pat tare s-a-ntins,
înăuntru-i, liniştea.

soarele-i lentila ei de contact:
vezi sprintul copacilor
pe coate golaşe, lumină de ceară
picurând peste ape.

omătu-i pălăria aruncată în sus
a tăcerii. ea varsă încet,
pe creştetul tău, cerurile.

prin pădure

aud râul pe-aproape şi pietre
căzând de pe stânci.
caprele negre-au fugit, un păianjen
pluteşte – pe un fir preasubţire –
spre veveriţa rămasă cu o alună în gură.
cu glas tare-am vorbit, să se-audă
până departe. i-am povestit
preumblarea mea, fir-a-păr, ursului –
să nu dau faţă-n faţă cu el.
florile mici, aprins colorate –
pesemne a-ngenuncheat pe ele
un înger –, aşteaptă-nserarea,
să-mi atragă în sânge spuma rece
a apei. voi curge spre tine
şi-o bătaie de inimă va-ntoarce
gândul spre cabana din lemn,
unde-am lăsat pe poliţe mici
suveniruri, celor ce-n mijlocul nopţii
îşi dibuie locul de-odihnă.

cădere de ape

lângă acest iureş de ape
coşi frunze
pe un petic de pânză brodat.

e un câine cu urechea tăiată acolo:
ascultă cântecul tău murmurat.

coada-i se mişcă încet,
pietre se înalţă din râu,
calci pe ele
ca - peste ani - un copil
ce, împiedicându-se, râde.

te ridici ca un abur,
luând cu tine mirosul de muşchi.

o faţă se-ngroapă în tine
şi, cum ar ochi
de pe o punte păstrăvii iuţi,
taie şoldul rece al nopţii.

osmoză

un domn creţ cu terrieru-i lăţos
coboară scările.
în geamuri soarele tremură.
timpul e o falie din care ies
copii mascaţi,
feţe prinse de blitzul unei tăceri
în care nu poţi fi sigur pe un lucru
decât uitându-l –
cum ţi-ai aduce aminte
de locul în care a întârziat
să dispară
ca o moleculă de solvent,
printr-o membrană selectivă.
un fir de sânge
e luna peste câmpul crăpat şi tu –
în plină toamnă – piatra ce strigă.

festival

au ruginit porţile.
singurătatea întoarsă în sine
o dată cu doina
caută din grote de sare
ochii.

cerul se lasă
pe rotula-i însângerată –
îşi atinge fruntea de noi:
umbre
înfipte în moarte, sus,
cresc şi descresc peste oraş.

o cruce pictată
sunt
purtătorii de cinabru.

ca un vin vechi
din răcoare se-ntorc – în poveşti –
anii în care am stins, între degete,
flăcări.

Renaşterea Iconică (I)

Întrebarea care, plutind în aer, trimite spre premisele actualei renaşteri iconice, este: poate creştinismul să asimileze critic achiziţiile cunoaşterii până în zilele noastre şi care este perspectiva centrală, specifică, ce face posibil acest demers deloc facil?
Părintele Ghelasie de la Frăsinei este cel ce a deschis, prin scrierile sale, drumul unei adevărate mişcări de renaştere a isihasmului în contextul românesc actual, prin prezentarea pe larg a tradiţiei isihaste carpatine, având în centru dimensiunea iconică şi liturgică a existenţei create de şi întru Hristos, Fiul şi Chipul lui Dumnezeu Celui viu.
Un aspect esenţial în învăţătura părintelui Ghelasie este importanţa practicii isihaste, comoara îngropată în ţarina învăţăturii creştine („Moşul din Carpaţi. Neofit Pustnicul”, Col. Isihasm, 1998, p. 99), cea care în fapt îi conferă accentul mistic, ce conturează într-o modalitate iconică perspectiva teologică. Având ca ax central practica mistică şi liturgică creştină, perspectiva isihastă are un pronunţat caracter dialogic, acest lucru umplând de un conţinut specific atât expunerea învăţăturii de credinţă creştine, cât şi raportările comparative la alte tradiţii sau curente religioase, filosofice sau ştiinţifice.
Caracterul iconic-liturgic al practicii isihaste se imprimă modelizant până şi în perspectiva ontologică şi în cea cosmologică asupra existenţei create, creînd cadrele unei înţelegeri juste a acelui tip de cultură ce are la bază valorile creştine, şi anume „tipul întrupat”, pus de părintele Nicolae Steinhardt în opoziţie cu tipul oriental, sau antic.
Taina Întrupării dumnezeieşti este însăşi taina creaţiei – au afirmat părinţii Bisericii, încă din primele veacuri creştine. „Dumnezeu S-a întrupat ca omul să se îndumnezeiască”, mărturisea sfântul Atanasie cel Mare, toate fiind create în această taină a Întrupării Logosului, desăvârşindu-se prin părtăşia la viaţa Lui, şi prin aceasta la viaţa Sfintei Treimi Celei Deofiinţă.
O problemă importantă astăzi este confruntarea cu o accentuată fărâmiţare a cunoaşterii, fluxul de informaţii venite din toate domeniile particulare ale cunoaşterii necesitând un permanent efort de integrare a cunoaşterilor parţiale. În acest sens, o dezvoltare a cunoaşterii plecând din însuşi miezul relaţional şi experienţial al vieţii, este mult mai aptă, pornind de la dialogul întregurilor sau identităţilor, în direcţia înţelegerii dinamicii structurale a părţilor, să integreze noile achiziţii ale cercetării din diversele domenii, printr-un demers interdisciplinar. Aceasta e o problemă de maximă actualitate în zilele noastre şi astfel mistica isihastă de specific iconic creează cadrul unei renaşteri a spiritualităţii isihaste care, prin cuprinderea-i apofatică şi capilaritatea ei mistică, poate să se raporteze direct la diversitatea faptelor concrete ce stau la baza dezvoltărilor teoretice şi să integreze, critic şi comparativ, informaţiile actualizate ale cercetării ştiinţifice şi reflecţiei filosofice, la intersecţia diverselor problematici contemporane.


Florin Caragiu

Fotografie de grup, Centenarul Steinhardt, Baia Mare, 30 Iulie 2012

Maria Casandra Hausi, la Baia Mare (Centenarul Steinhardt)

Prof. Protops. Gregorios Stathis la Rohia şi Baia Mare (Centenarul Steinhardt)

IMAGINI de la Rohiţa (29 Iulie 2012, Centenarul Steinhardt)

Imagini de la SIMPOZIONUL NATIONAL „Centenar N. Steinhardt”, Luni, 30 iulie 2012, Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare

 P.S. Justin Sigheteanul,

preşedintele Fundaţiei „N. Steinhardt”

Cătălin Cherecheş,

primarul municipiului Baia Mare

Silviu Lupescu,

directorul general al Editurii Polirom

George Ardelean

Pr. Ştefan Iloaie

Diana Şimonca

Pr. Cristian Ştefan

Oana Tinca

Gheorghe Glodeanu

Theodor Paleologu

Florian Roatiş

Florin Caragiu

Stelian Gomboş

Adrian Mureşan

Crina Bud

Emanuela Ilie

Părintele Ioan Pintea

Luigi Bambulea

Lansări de Carte: Florian Roatiş, Pr. Ştefan Iloaie, George Ardelean, Adrian Şerban

Călin Emilian Cira (stânga)

  

Arhim. Macarie Motogna, secretarul Fundatiei „N. Steinhardt”

şi Stelian Gomboş

Luigi Bambulea şi Pr. Ioan Pintea

Notă: Sunt aici imagini de la Simpozion preluate până în momentul plecării mele la gară, pentru a prinde trenul de întoarcere.