Liturghia
creștină este taina plămădirii unei noi realități în sânul acestei lumi. De
aceea, starea liturgică pe care o deprindem în ambianța bisericii, intim modelată
prin lucrarea Duhului Sfânt, este gestul iconic fundamental, pe care îl
asimilăm și îl punem în lucrare mai departe în toate aspectele vieții
cotidiene.
Prin
starea la Sfânta Liturghie primim în noi modelările harului, fiind realcătuiți
după o logică nouă, a binelui dumnezeiesc ce covârșește răul creației și a desăvârșirii
vieții și cunoașterii în miezul unei comuniuni de iubire, în contrast cu logica
antagonistă, concurențială, a conflictului finalităților, ce domină condiția
actuală a lumii.
O
notă esențială a gestului iconic este dată de dispoziția sa lăuntrică
favorabilă unei schimbări a minții (metanoia),
unei preschimbări în fapt a modului de a vedea lumea, degajat de rigiditatea și
inerția actuală a stării sub lege, punând între paranteze presiunea luptei
pentru supraviețuire și aprehensiunea morții inevitabile, în vederea învierii,
a unui mod de viață inaugurat sub semnul harului, în care natura și trupul însuși
se acordează firesc și suprafiresc cu cele ale duhului.
Mai
larg, liturghia creștină integrează organic toate aspectele cunoașterii care se
fac părtașe la schimbarea minții omului. Sensul liturgic al cunoașterii este chiar
metanoia, starea de spirit ce vizează și, mlădiată de har, accede spre
libertatea duhului.
Sigur
că vom continua să trăim în această lume marcată de lupte dramatice și tot
felul de rezistențe și inerții, dar importantă este conștința că dincolo de
toate acestea ne așteaptă o schimbare majoră care a fost deja, prin Învierea
lui Hristos, picurată în vinele creației.
Ritualul
liturgic are tocmai menirea de a actualiza virtualitățile de participare la
taina dumnezeiască a creației, mutând-o pe aceasta/deplasând-o intențional din
orizontul morții în orizontul învierii și al vieții veșnice.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu