cetatea

se furișează în cetate

uitate, amintirile,

și floarea sângelui pe prag,

vag, chipu-și tatuează.

e prețioasă clipa,

aripa ce-n eon ne duce,

unde se spulberă tristeți

și ceți se-aprind încet.

iubim, și asta doare,

că la hotare căi subțiri

din rătăciri ne scot

și tot ne schimbă.