zidurile în care odihna așază piatră pe piatră
în jurul ferestrelor subțiri și înalte,
pomul pe care primăvara se cațără,
cărarea pierdută în mozaicul amintirii,
transparența presărată ca sarea în lucruri
și dezlegarea de rușinea de a iubi fără rest
ne veghează în noapte: am primit totul,
fără să știm, într-o fărâmă de uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu