În volumul “Memoria muntelui” (ed. Limes, 2019), Ioana Sandu retrăiește poetic memoria anilor în care a colindat peisajul alpin.
“Geografia este topită în propria trecere, în continua curgere (a sevei), în continua înaintare, într-o limpezire îndepărtată, spre care crește”, remarcă în textul introductiv Adrian Lesenciuc. Semnele din “sălașul pietrei” ne arată cum “rămâi în trezire (...) înăuntrul schimbării”. Pasul spre sine e introdus de “plângeri spre cer”, de “mila unei ființe spre altele”.
În vremea “spălării de răni”, “cerul are grijă de suflet”, urmele se adâncesc înlăuntru și începutul răsare din fisuri, “în rezonanță cu inima pietrei”. Ocolișuri, scurtături, “într-o lume fragilă și cutremurată”, ne deschid accesul la “înțelegerea pe de-a-ntregul”, care este “o cale / pentru oasele / bine înfășurate”, așa “cum trece un cuvânt (…) prin inima unei plecăciuni“.
Este “timp să crești în lumină”, în care mâna de ajutor ți se-ntinde din “crăpăturile firii”, din “lumi amestecate / sub Cruce”. Pe “tapiserii de zăpadă”, “risipitor de tandrețe”, trăiești o clipă de grație, când, spre-mpăcare, “treci în altă ființă / cu însăși ființa ta”. Este modul senin al întrepătrunderii, ce caracterizează viața mișcată de har.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu