azi ne amintim că sunteți vii și purtați
în voi spațiul și timpul. rugăciunile noastre
nu le simțiți venind de undeva departe,
ci izvorând ca o lumină dulce,
care topește grijile lipite de ochi.
și căutați spre noi, sperând și crezând
că nu ne vom lăsa amăgiți
de gândul ce vă vede trecuți în neființă,
uitând că mintea minte, că făpturile
ce ne-apar despărțite sunt întrepătrunse.
că, deși unici și irepetabili, granițele
pe care-ncercăm să le tragem
și să le-ntărim zadarnic în jur,
spre a ne delimita teritoriul, sunt în fapt
tăieturi în noi înșine. asta doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu