Critica literară, groparul sau precursoarea poeziei?

Propun următoarea temă de dezbatere:

Critica literară, groparul sau precursoarea poeziei?

În opinia mea, critica literară ar trebui să fie mai puțin groparul sau gunoierul de serviciu al poeziei (și, în general, literaturii), cât precursoare/moașă a poeziei. Aceasta printr-o înțelegere a logicii paradoxale, de profunzime, a artei, care să deschidă căi, să cheme și să atragă explorarea poetică, în căutarea sursei inefabile și inepuizabile de inspirație artistică și, pe de altă parte, să scoată la iveală scânteia de poezie autentică dintr-un text.    

Florin Caragiu

Înălțarea Domnului

când se-nalță-n cer Iisus,   

numele-i mângâietor coboară

în abis necercetat.

cine ni-l aduce?

Duhul Sfânt, ce suflă darul,

și din sân de taină 

se desprinde raza binecuvântării 

ce ne înfiază.

suprarealism

fotografie prelucrată cu ajutorul photoshopului 

de Ionuț Coraș, publicată în Daily News

“Să ai o explicație bună pe care o poți adânci e mai bine decât să nu ai niciuna. Să nu ai nicio explicație e mai bine decât să te fixezi pe una eronată” (Florin Caragiu). 

 

 

Din scrisorile marilor compozitori (1)

“Plouă cu soare acum, iar fluturii zboară în jur, printre florile ce-și înalță capul – ultimele două zile au fost foarte grele pentru ei și cu siguranță au renunțat la orice speranță de a supraviețui. O rază de lumină – și au uitat toate inconvenientele cauzate de ploaie, vânt, frig…” (Gustav Mahler, Almei Mahler, iunie 1909).

“Tocmai acum mintea mea e plină de idei mari. Voi face așa cum vrea Dumnezeu. E cel mai bine” (Antonín Dvořák).

“Ce umilință trăiesc atunci când altcineva lângă mine aude un fluier răsunând la mare distanță, în timp ce la urechea mea nu ajunge nimic, sau când alții ascultă cântecul unui păstor, iar eu încă nu aud nimic! Astfel de lucruri mă aduc la marginea disperării... Hotărât lucru, trebuie să aleg drept călăuză răbdarea! Aceasta am și făcut. Sper să nu mă abat de la decizia mea de a persevera ferm, până ce firul vieții îmi va fi tăiat de soarta inexorabilă. Poate voi fi mai bine, poate nu. Constrâns să devin filosof în al douăzeci și optulea an de viață! Nu este o încercare ușoară, și e mai severă pentru un artist ca pentru oricine altcineva. Dumnezeu îmi vede inima, o cercetează și știe dragostea pentru om și simțămintele de bună voință ce-și au sălașul acolo!” (Ludwig van Beethoven, fraților săi Carl și Johann Beethoven, Heiligenstadt, Oct. 6, 1802).

“Deoarece toate aceste discordii par a se stinge foarte lent, cel mai bine este să aducem în față doar cele pe care le putem rezolva noi înșine și să lăsăm restul destinului inevitabil” (Ludwig van Beethoven, arhiducelui Rudolph).

“Doar ceea ce este bun trăiește în memoria mea și nu ceea ce este supărător. Dumnezeu poartă grijă de toate lucrurile” (Ludwig van Beethoven, lui G. del Rio).

"Un om drept ar trebui să poată suporta nedreptatea fără să devieze câtuși de puțin de la calea dreaptă. În această convingere voi rămâne ferm și nimic nu mă va abate de la ea" (Ludwig van Beethoven, d-lui Tschischka).

„Darul lui Dumnezeu pentru făpturile Lui întristate este o bucurie demnă de destinul lor” (Johann Sebastian Bach).

“Te rog să ai deplină încredere în mine și să nu crezi niciodată că te uit. Reflectează mereu că, deși omului nu i se-ntâmplă tot ceea ce ar vrea, sau cel puțin nu tot timpul în întregime după cum își dorește, totul merge spre bine. Sper să ne putem curând îmbrățișa cu toată dragostea. Nădăjduiesc la Dumnezeu. Îl rog pentru ceea ce cred, și anume că tot ce se-ntâmplă ne va fi de folos, în timp. Doamne, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Noi, oamenii, credem adesea că lucrurile merg rău și, în final, este totuși bine. Dumnezeu știe întotdeauna cel mai bine cum trebuie să fie” (Wolfgang Amadeus Mozart, surorii sale Maria Anna).

“Oricărei ramuri a vieții, cunoașterii și activității te-ai dedica, este esențial să vrei, nu doar să visezi, să ai în vedere, dar să vrei realmente ceva folositor și nobil, și este suficient. Nu este adevărat ceea ce spun oamenii că e mai greu să împlinești ceva astăzi decât era mai înainte. Din contră, este și rămâne, într-un sens, ușor, sau altminteri este imposibil. Tot ceea ce ai nevoie este curajul lăuntric autentic, dragostea adevărată, o voință sinceră, neabătută... Și Dumnezeu fie cu tine. În acestea stau mângâierea, puterea și bucuria, căci și viitorul se află în ele” (Felix Mendelssohn-Bartholdy, lui Sebastian Hensel, nepotul său).

 "Trebuie să merg pe o stradă, pe care nimeni nu s-a mai întors" (Franz Schubert).

"Cine iubește muzica, nu poate fi niciodată cu totul nefericit" (Franz Schubert).

 

contemplare

stau între Dumnezeu și nimic

și mă uit pe fereastra inimii

când la Unul, când la altul,

până ce neantul apare luminos

și-L văd pe Hristos, care, din iubire,

se golește de Sine să intre în lume,

ca să pot fi și eu copil de Împărat –  

chip de Absolut suflat într-o creație

adusă la ființă cu Divinul în brațe.