“Îmbrățișează-mă... acum inima mea e lumină” (Franz Liszt, lui Carl Czerny, fostul său profesor).
“Viața lumească nu este decât o maladie a sufletului, o excitare întreținută de patimi. Starea naturală a sufletului este liniștea” (Franz Liszt, lui Alphonse Brot).
“Astăzi spiritualul și animalicul au o pondere un pic mai echilibrată; căci vulcanul inimii nu-i stins, ci e activ în tăcere. Până când?” (Franz Liszt, lui Pierre Wolf Junior).
“Sunt cel mai fericit în camerele care au fost atât de des locurile noastre de întâlnire” (Franz Liszt, lui Ferdinand Hiller).
“Gândește-te cât de mult își doresc oamenii să aibă sentimente nobile și generoase și cum își urmăresc propriile lor scopuri și interese josnice, pe care cuvintele și acțiunile lor le ascund. (...) Cugetă la binele pe care l-ai făcut și la ceea ce oamenii au dreptul să se aștepte de la tine. Reflectează și la ajutorul și bogăția de afecțiune pe care mie, în particular, mi le-ai arătat și fie ca amintirea acestora să te mângâie” (Franz Liszt, abatelui F. de Lamennais).
“Am enorm de lucru în dimineața asta, încât abia găsesc timp să-ți spun că te iubesc din toată inima mea și mă bucur de tot ceea ce e legat de perspectiva de a te revedea curând” (Franz Liszt, mamei sale).
“Te aștept. Orice întristare aș avea în adâncul sufletului, revederea ta îmi va fi dulce și mângâietoare” (Franz Liszt, abatelui F. de Lamennais).
“Îți datorez atâtea emoții bune și nobile. Vor rămâne ele mereu neroditoare? Va fi viața mea întotdeauna stricată de această inutilitate prostească ce mă apasă? Va veni vreodată pentru mine ora devoțiunii (dragostei) și a lucrării bărbatului desăvârșit?” (Franz Liszt, abatelui F. de Lamennais).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu