Victor Marola: Bună ziua, domnule Florin Caragiu, vă spun redactorii și cititorii revistei Boema din Galați. Virtual, vă spunem: Willkommen in Galatz!
Florin Caragiu: Vielen Dank!
V.M.: Ne-am bucura să aflăm câte ceva despre originile și despre formația dumneavoastră paideică și profesională.
Fl.C.: Bunicii din partea tatălui sunt aromâni din munții Pindului, Grecia. Cei din partea mamei sunt din localitatea Pietroasele, județul Buzău. Tata s-a născut în Cadrilater, comuna Sarsânlar, județul Durostor. Eu am apărut pe lume la Ploiești, al treilea copil la părinți. Am fost pasionat din copilărie de universul credinței, imaginației și matematicii. Am urmat, pe rând, Școala 11 din Ploiești (clasele 1-8), Liceul „Ion Luca Caragiale”din Ploiești (clasele 9-12), Facultatea de matematică, Universitatea din București (di-plome de licență și master), Facultatea de teologie, Universitatea din București (diplome de licență și master). Actualmente sunt doctorand în teologie ortodoxă la Universitatea Ludwig-Maximilian din München. Am predat matematica la Facultatea de matematică, Universitatea Dortmund, Facultatea de matematică, Universitatea București și la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București. Sunt directorul editurii Platytera din București, din 2003 și membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, secțiunea poezie. Volumul de poezie Catacombe. Aici totul e viu (2008) a fost nominalizat pentru debut la premiile revistei România Literară și Mihai Eminescu, iar volumul Este (2018) a primit premiul pentru cartea anului la filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, în același an fiind nominalizat și volumul Sânge curat. Am efectuat numeroase traduceri din limbile engleză, franceză și germană și am publicat eseuri și grupaje de poeme în majoritatea revistelor literare importante.
V.M.: Alături de alți poeți consacrați în universul literar românesc (Ion Barbu, Petre Rău, Viorel Dinescu), sunteți un matematician îndrăgostit de poezie. Cum găsiți poezia astăzi?
Fl.C.: Poezia de astăzi este într-o febrilă căutare prin cotloanele/nișele lumii de astăzi, cu un nepotolit și adesea neconștientizat dor de recuperare, de înnoire. Reflectă frământările acesteia, fărâmițările, atracțiile, scindările, contrastele și antagonismele ei, dar și nostalgia comunicării și integrării, a unui orizont mai vast. De multe ori lucrează ca o substanță de contrast, proiectând o panoramă a deșertăciunii spre a ne descoperi starea în care ne aflăm și a trezi în noi reacții de aderență la viață și sens.
V.M.: Dacă avem în vedere metrica unui vers din poeziile cu formă fixă, putem afirma că și poezia are uneori matematica ei?
Fl.C.: Nu atât forma fixă înrudește poezia cu matematica, cât un anume ritm interior și o tendință de clarificare, ce rămâne totuși învăluită în ambiguitatea unui fior apofatic.
V.M.: Sunteți editor, dar și scriitor. Enunțați titlurile volumelor de versuri publicate.
Fl.C.: Catacombe. Aici totul e viu (Vinea, 2008), Sentic (Vinea, 2009), Omul cu două inimi (Vinea, 2014), Este (Platytera, 2018), Sânge curat (Platytera, 2018), Ca să visezi și să-nviezi (Platytera, 2019, în pregătire, [volumul a apărut în 2020, n.m.).
V.M.: În anii 1950-1960, poate și după acei ani, scriitorii traduceau din lirica universală poeme, încercând să găsească cuvinte potrivite pentru a avea rimă în strofele poeziilor. Editura de Stat pentru Literatură și Artă a scos multe volume de acest gen. Exista riscul ca să se schimbe semnificațiile prin acel mod de traducere (și adaptare)?
Fl.C.: Întotdeauna există un risc (de altfel, minor, în traducerile bune), dar și o șansă de îmbogățire cu noi valențe, pentru că traducerea este o lucrare (sinergică!) de recreare a operei în altă limbă. O traducere literală a poeziei ar afecta oricum calitatea artistică a unui poem, rezonanța, ritmul și muzicalitatea versurilor, și nu e de dorit.
V.M.: Dintre scriitorii români, care vă sunt mai apropiați din punct de vedere al concepției și creației literare?
Fl.C.: Între poeții mei preferați i-aș aminti pe Mihai Eminescu, Dimitrie Stelaru, Nichita Stănescu, Mircea Ivănescu, Ion Mureșan. Sunt însă mulți alții pe care-i lecturez cu interes.
V.M.: Pastelul și elegia sunt specii ale genului liric în care poetul redă peisaje, imagini, stări sufletești, în cuvinte plasticizate (V. Alecsandri, Șt. O. Iosif, G. Topârceanu ș.a.) Ați întâlnit pictori, care au pus în pânzele lor ipostaze din poezia naturii?
Fl.C.: Iubesc picturile lui Vincent van Gogh. Sunt pentru mine ca niște icoane ale unei naturi ce suspină după slava fiilor lui Dumnezeu.
V.M.: Care din operele scriitorilor germani v-au reținut atenția? Prin ce elemente?
Fl.C.: Mă delectez cu poeziile lui Rainer Maria Rilke, Fridrich Hölderlin, Georg Trakl, Novalis, Heinrich Heine, Johann Wolfgang von Goethe, Ingeborg Bachman, Paul Celan și mulți alții. Faptul că-i pot citi în original este unul din lucrurile care au făcut din limba germană o casă de oaspeți a ființei pentru mine. Prețuiesc tăieturile grave, topite în nuanțe de visare și melancolie, tonificate de un ritm și o muzicalitate internă deschizătoare de orizonturi, creatoare de transparențe dincolo de care se întrezăresc mișcările sufletului, fiorul transcendenței.
V.M.: George Bacovia era un poet depresiv, ca mulți dintre scriitori și artiști. Cum pot fi depășite angoasele, când scriitorii se află în situații delicate?
Fl.C.: Prin asumarea și integrarea lor în elanul creator și dăruirea de sine fără rest în orizontul tainei și descoperirii.
V.M.: Poetul autentic are nevoie de lectură, inspirație și condei (talent). În devenirea unui scriitor poate lipsi unul din elementele menționate mai sus?
Fl.C.: Bineînțeles că fiecare scriitor autentic are aceste ingrediente în diverse grade. Inspirația aduce cu sine prospețime, tăietura noului în aroma vechiului, talentul desăvârșește frumusețea formei, iar prin lectură scriitorul are posibilitatea de a accesa o anume adâncime a interpersonalului, a ființei întru comuniune.
V.M.: Cum simte un scriitor și matematician prezența lui Dumnezeu în existența sa?
Fl.C.: Nu știu cum simte un scriitor și matematician la general prezența lui Dumnezeu în existența sa. Eu o simt ca pe un dar ființial al unei iubiri mai presus de fire, ce se face rațiune de a fi, logos și icoană a existenței. În această iubire, frumusețea și rațiunea una sunt.
V.M.: Ce le recomandați tinerilor scriitori?
Fl.C.: Să trăiască intens (iubirea față de Dumnezeu și față de semeni), cu grijă față de suflet și față de viață în genere, să-și comunice emoțiile liber de resentimente, să citească cu discernământ, să se elibereze de prejudecățile ce afectează credința, nădejdea și dragostea.
V.M.: Vă mulțumim din suflet și vă așteptăm în paginile revistei Boemacu câteva poezii.
Fl.C.: Vă mulțumesc și eu.
*
ca să visezi și să-nviezi
motto
poezia e un strop într-un ocean,
dar e picătura care-l umple
și-l trezește la viață.
lui Matei
i se vedeau fluierele albe ale picioarelor
ochii albaștri
cerul rănit al gurii
nu știam ce să facem
lăsați, a zis, e gata
șirul lung de strămoși se prinsese de el
ca de o ultimă speranță
rugăciunea țâșnea din vasul gol
ca o lumină pliată pe forme
e altfel decât ne imaginăm
vântule, prietene
n-am știut de unde vii, unde te duci
odihnești în mine
e bine
dă-mi haina ta, îți dau cămașa
întorc obrazul, mergi cu mine o milă
n-ai toiag de drum
n-am bani la cingătoare
suflă-mi vorba salvatoare
sunt țărâna ta ușoară, ia-mă pe sus
am văzut pasărea făcându-și avânt și zburând
atrasă de un magnet nevăzut
vai nouă
ochii s-au întors înlăuntru
agățat de noi plângea neamul
mușcând din noapte sub ceruri deschise
totul se schimbă-ntr-o clipită
în care poveștile se scriu
cu viteza timpului amețit de vin
în jurul lui se-adună vulturii
lumea e singură cuc
bate-o pe umeri
bate-o pe umeri
spune-i că în carafă mai e dragoste
cât pentru un mers pe ape
spre vii, spre morți
spre făgăduințele ce ne leagă de o nouă zi
unde este virtutea?
unde e dragostea?
moartea a plecat
vor veni musafirii
punem în inima noastră
gestul de păpușă stricată: repară-mă!
Iisuse, pe buze îmi curge
numele Tău ca o apă vie și clară
vino și vezi
setea-mi alină
de înger, de om și de fiară
în inima mea
am locuri de veci câte-n stele
mă-ngrop și eu
cu tot cu visele mele
marienplatz
clădirile înalte din jur ne feresc de vânt.
turiștii fac încontinuu poze,
încercând să fixeze în loc timpul.
noi știm asta și ne oprim.
simțim mângâierea soarelui de iarnă,
accesul lui de blândețe revărsat peste fire.
când ies din magazine
oamenii caută o viață care să le vină bine,
se uită în jur și nu găsesc.
dragostea m-așteaptă visând la fericirea mea,
se lasă noaptea.
deschid ochii și spun povestea lumii
până la capăt,
până când văzutele se fac nevăzute
și nevăzutele văzute,
până când lacrima străbate obrazul,
până în zori.
enzklösterle
mica mânăstire de pe enz apare, dispare.
dincolo de pietrele câmpului înghețat
copacii iscodesc punctul de la infinit.
o căsuță își răspândește polenul pe deal.
e deja noapte?
am primit ștafeta unui colind necunoscut
și căutăm spre soare-răsare.
căldura căminului ne pătrunde încet.
stallbaum
un refugiu cu treizeci de acri teren
luat de un soldat, pe un binoclu.
povestea îmi stă pe suflet,
ca roșul aprins
al frunzelor lângă cercul de buturugi.
acum ne uităm în zare.
cu toamna cuibărită sub mantou
cu toamna cuibărită sub mantou
inspirăm în plămâni aerul rece.
firul respirației trage după ea
tot mai multe chipuri,
și odată se face loc, se face lumină.
e mai bine să nu știm nimic,
mergem înainte pe ape.
râsul a dat iama aseară
la cratița cu mâncare. sau vulpea.
dar nimeni nu e trist. Dumnezeu
mișcă timpul cu blândețe.
nürnberg
colindăm burgul în toamna văratică,
în care lumile se-ntrepătrund
cu un zâmbet pe buze.
uimirea e cățărată pe ziduri,
Dumnezeu este cu noi.
purtăm peste tot dragostea
ca pe o patrie ascunsă în inimă,
înviată pe limba locului
cu mâini rugătoare,
lângă volburi de ape.
münchen
când Dumnezeu se strecoară în mine,
îi iubesc pe oameni
de parcă i-aș fi făcut eu
și m-aș fi ascuns în ei
să privesc lumea prin ochii
în care tristețea răvășitoare
se preschimbă în bucurie.
și când un necunoscut
trece pe lângă mine,
răsună în gând:
bine te-am găsit, adio!
îmi tocesc picioarele în grădina engleză,
primăvara vine pe neașteptate
ca o pace care ne-a cucerit
fără să ne dăm seama.
(Din volumul ca să visezi și să-nviezi, Ed. Platytera, 2020.)
Sursa: Boem@ (129) 11/2019, pp. 35-37.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu