iarba îşi schimbă culoarea vioara-şi înnoadă auzul cu aţe de carne
rostogolite în laptele negru pietrele strigă
fără de apărare în gurile peştilor
din vitralii
chipul tău e o pernă de ace
nenăscut văzător de departe
în inima de gumă
numele ţi s-a şters la căpătâiul nopţii
viaţa e tot mai plină de absenţa ta
Florin Caragiu
(foto: Diana Popescu)
2 comentarii:
Iar + + +.
Fiind foarte dense, e bine ca sunt scurte. Se citesc mai uşor, cititorul poate urmări emoţia şi îşi poate construi un mesaj, care în poemele lungi, datorită imaginilor şi racursiurilor f cerebrale, risca să se risipească până la el.
Mulţumesc, Elena!
Trimiteți un comentariu