Sfântul Grigorie de Nyssa. "Tâlcuire la Cântarea Cântărilor" (II)

Omilia a V-a

„Glasul frăţiorului meu. Iată, el vine”, altfel spus, „glasul dumnezeiesc e adeverit în fapte şi cuvântul lui Dumnezeu e urmat de venirea Lui” (pp. 174-175). „Iată, el vine sărind peste munţi, săltând peste dealuri. Asemenea este frăţiorul meu căprioarei, sau puiului de cerb de pe munţii Betel”. Căprioara, cu vederea ei ageră, închipuie „privirea Celui ce supraveghează toate”. Iar puiul de cerb, care sare peste munţi şi dealuri, ne duce cu gândul la Cel ce „calcă şi mistuie răutatea potrivnică”, cu înălţimile ei viclene (p. 175), suind la vederea „munţilor Betel”. Aceştia semnifică „viaţa înaltă şi cerească”, privită de „ochiul curăţit şi străvăzător al sufletului”, ce a sărit peste colinele vrăjmaşe (p. 176).
„Iată, el stă după peretele nostru, privind prin ferestre, uitându-se prin îngrădituri”. Cuvântul – spune sfântul Grigorie – „apropie firea noastră de Dumnezeu”. Ferestrele sunt proorocii, „care aduc lumina înăuntru”, iar îngrăditurile, „împletitura poruncilor legii”. Acestea nasc dorinţa de a vedea în aer liber pe Cel dorit, Care vine (p. 177). Mirele zugrăveşte apoi dragostea sa în culorile primăverii: „Scoală-te, vino, iubita mea, frumoasa mea, porumbiţa mea. Că iată iarna a trecut, ploaia s-a dus, s-a depărtat; florile s-au ivit pe pământ, vremea plivirii a sosit. Glasul turturelei s-a auzit pe pământ. Smochinul a scos mugurii lui. Viile noastre înfloresc, au dat miros”.
Omenirea, care îngheţase în gerul închinării la idoli şi împietrise după asemănarea lor, rămânând „nemişcată spre ceea ce e mai bun” (p. 178), a fost încălzită de raza Cuvântului şi s-a împrimăvărat. Apropierea de Cuvântul renaşte frumuseţea, iar „frumuseţea privită e porumbiţa, (…) a cărei înfăţişare arată aflarea de faţă a Sfântului Duh” (p. 179). Iarna trimite la pierderea condiţiei paradisiace, constând în „răcirea omului de Dumnezeu” şi „dezbrăcarea de frumuseţea nemuririi”, veştejirea virtuţilor şi toată pătimirea firii sub puterea vânturilor potrivnice (p. 181).
Venirea lui Hristos a readus primăvara firii create, a sufletului omenesc, astfel încât virtuţile înfloresc şi îşi dau iarăşi rodul şi mireasma. Turtureaua îl închipuie pe Ioan, Înaintemergătorul acestei primăveri duhovniceşti, al cărui glas s-a auzit în pământul celor căzuţi sub păcate. Primăvara se află la mijloc „între tristeţea iernii şi împărtăşirea de roduri din timpul verii”, exprimând „speranţele ce înfloresc prin virtuţi, al căror rod, după cum zice Proorocul, se va arăta la vremea sa” (p. 182).
„Smochinul a scos mugurii săi”. Smochinul, spune sfântul Grigorie, „atrage umezeala din pământ, mai ales sub puterea căldurii” şi secretă prin ramuri partea ei netrebuincioasă, ca să scoată, la suprafaţa fructelor, „sucul adevărat şi hrănitor”. Tot astfel, omul se eliberează prin mărturisire, „ca prin nişte ramuri, de ceea ce e netrebuincios”, vestind prin vieţuirea frumoasă, „ca prin muguri, dulceaţa viitoare a smochinelor” (pp. 182-183). Via înflorită, la rândul ei, răspândeşte o suflare bine mirositoare, amestecată cu Duhul care o pătrunde. Din ea se va umple „paharul înţelepciunii”, a cărui gustare aduce „beţia cea bună şi trează”, prin care se întâmplă „extazul (ieşirea) spre cele dumnezeieşti” (p. 183).
„Scoală, vino, iubita mea, frumoasa mea, porumbiţa mea”. Sfântul Grigorie întrezăreşte în aceste cuvinte chemarea la înaintarea omului în nemărginirea iubirii dumnezeieşti (p. 184). Este o chemare de a pătrunde în paradoxala preschimbare a sufletului, care „se face necontenit mai mare ca sine, prin împărtăşire de Cel mai presus de sine” (p. 185). Ridicarea din starea de cădere („scoală-te”) e urmată de apropierea de Domnul („vino”), iar modelarea are loc în lumina Duhului Sfânt, după chipul porumbelului, ca „prefacere din slavă în slavă” (idem).
„Pe acoperământul de piatră, legat de zidul dinainte, arată-mi faţa ta şi mă fă să aud glasul tău. Că glasul tău e dulce şi faţa ta frumoasă. Prindeţi-ne vulpile cele mici, care strică viile. Căci viile noastre înfloresc. Frăţiorul meu, mie, şi eu, lui. Cel ce paşte între crini până ce va sfârşi ziua şi se vor mişca umbrele. Întoarce-te şi te aseamănă, frăţiorul meu, căprioarei, sau puiului de cerb pe munţii văilor”.
Acoperământul de piatră al sufletului este Evanghelia, cu credinţa pe care o naşte şi harul ce se revarsă prin ea, fiind legată de zidul Legii, sau vecină acestuia prin înţelesuri. Mutarea la conţinutul evanghelic, duhovnicesc, al cuvintelor intensifică dorinţa de a vedea faţa Iubirii nu prin ghicituri, ci în chip descoperit, prin puterea vederii directe (p. 187). Via firii omeneşti va înflori, însă, doar dacă puterea vrăjmaşă nevăzută, care o strică şi o pustieşte, va fi scoasă din ea. Numind pe duhul cel rău „vulpe mică”, Scriptura arată că nu are, în fapt, nici o putere în faţa „mărimii negrăite a puterii lui Dumnezeu”, Care S-a descoperit în slava Învierii.
Faptul că mirele şi mireasa îşi aparţin unul altuia arată cuprinderea reciprocă, proprie lucrării dragostei. Vederea faţă către faţă a Domnului hrăneşte sufletul cu „Duhul, pe care îl închipuie curăţia şi buna mireasmă a crinului” (p. 189). Aceasta, până la ultima suflare a vieţii, depărtându-se de la sine umbrele, adică nălucirile amăgirilor şi deşertăciunilor (p. 190). În această stare, sufletul îl cheamă pe Domnul, care vede din înălţime, ca o căprioară, gândul omenesc, şi „strică sămânţa păcatului, nimicind ca un pui de cerb neamul şerpilor”. „Munţii văilor”, sau „munţii adânciţi”, constituie o exprimare a faptului că înălţarea umană împotriva adevărului este, paradoxal, prăpastie în suflet, peste care numai Domnul ne poate trece, cu dragostea Sa (idem).


Florin Caragiu



(va apărea în revista "Sinapsa")


Vezi şi:


Sfântul Grigorie de Nyssa. "Tâlcuire la Cântarea Cântărilor" (I)
Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), „Cele 5 Cuvântări Teologice” (I)
Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), „Cele 5 Cuvântări Teologice” (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (1)
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (2)
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (3)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (V)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (VI)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (V)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (VI)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Împotriva lui Eunomie";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Fericiri";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Feciorie".