Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre viaţa lui Moise" (V)

Înlăuntrul Sfintei Sfintelor şi al „adevărului celor ce sunt” – „cu adevărat sfânt şi de necuprins” – e întemeiat mai presus de înţelegere „cortul tainelor” (p. 136). Sfântul Grigorie descoperă un înţeles mai înalt, de „podoabă a sufletului, ţesută din purtările virtuoase” şi în „mulţimea şi numirile veşmintelor” (p. 137). În ce priveşte „haina până la călcâie, de culoare albastră”, după unii ar închipui cerul, iar autorul remarcă potrivirea acestei tâlcuiri cu înţelesul virtuţii. Ea se referă la cel „ce are de gând să se sfinţească lui Dumnezeu şi să-şi aducă trupul său ca pe o victimă neomprâtă, într-o jertfă vie şi o simţire cuvântătoare”, fără să-şi „înăbuşe sufletul” prin grosimea unei vieţi carnale, pătimaşe, ci prin „curăţirea vieţii” subţiindu-şi deprinderile, să se despovăreze de greutăţile ce-l împiedică să fie „răpit în văzduh împreună cu Domnul” (pp. 137-138). „Haina aeriană” acoperă tot trupul, „de la cap până la picioare”, pentru că „legea nu vrea să se scurteze virtutea”, iar „clopoţeii de aur, urmaţi fiecare de câte o rodie de jur împrejurul hainei, închipuiesc strălucirea faptelor bune”; aceste fapte, prin care virtutea sporeşte, sunt cuprinse în „credinţa în Dumnezeu” şi „conştiinţa în purtarea vieţii” (p. 138). Asemeni rodiei, al cărei înveliş e „tare şi aspru, dar ceea ce se ascunde înăuntru este plăcut la vedere prin chipul frumos şi felurit al fructului, însă şi mai plăcut la gust şi dulce la mâncare”, vieţuirea „înţeleaptă şi aspră este greu de primit şi neplăcută simţurilor, dar e plină de bune nădejdi”; după creşterea la vremea ei, încântă prin frumuseţe şi „împărtăşirea de roadele ei este dulce” (pp. 138-139). La fel, cu trimitere la spusele apostolului Pavel, „orice educaţie la început nu pare plăcută, ci tristă, cum e coaja rodiei celor ce o ating. Dar mai pe urmă dă un rod plăcut. Aceasta este dulceaţa cea dinăuntru a fructului” (p. 139). Împletirea în porunci de ciucuri frumoşi – adăugiri sub formă de globuri, nu din „trebuinţă”, ci spre împodobire – învaţă că „virtutea nu trebuie îndeplinită numai pe măsura poruncilor, ci trebuie să ajungă şi ceva gândit de noi din cele din afara lor”, un adaos propriu, „spre împodobirea veşmântului” (ibid.). Râvna iubirii duhovniceşti aduce, astfel, un surplus de dăruire, un aport personal unic, în raport cu împlinirea legii cuvenite. Peste haina cea lungă se pun cei doi umerari, coborând „la piept, cât şi pe spate”, uniţi cu două paveze din pietre scumpe, aşezate pe umeri şi săpate fiecare cu numele a câte şase patriarhi. În ţesătura umerarilor se împletesc felurite culori, albastrul cu porfira, „stacojiul cu visonul (albul inului)”, în toate fiind întreţesut firul de aur, ceea ce dă o „strălucire frumoasă a ţesăturii” (p. 140). Prin aceasta înţelegem, împreună cu sfântul Grigorie, multele şi feluritele virtuţi din care se alcătuiesc „cele ce se fac „podoaba inimii”. Albastrul împletit cu porfira închipuie însoţirea virtuţii cu curăţia vieţii, iar stacojiul combinat cu visonul, amestecul între roşeaţa sfielii şi strălucia şi curăţia vieţii; aurul întreţesut, la rândul său, e însăşi comoara harului dobândit în această viaţă (ibid.). Numele patriarhilor – săpate în pietrele atârnate de umeri – trimit spre „pildele faptelor bune în care ne-au premers”, prin care sporeşte frumuseţea vieţii (p. 141). Plăcuţele atârnate de paveze, pe fiecare umăr, arată „înarmarea cuvenită împotriva potrivnicului”, întăriri, spre ocrotire de săgeţile sale, a credinţei şi bunei conştiinţe a vieţii; pe urmă, „podoaba în formă de pătrat, atârnată de plăcuţe”, în care sunt scrise „numele patriarhilor şi ale seminţiilor, slujeşte ca acoperământ al inimii” (ibid.). Dacă numele patriarhilor impulsionează spre înfrumuseţarea cu virtuţile lor, forma pătratului, fixată deopotrivă prin cele patru unghiuri drepte, este „semn al statorniciei în bine” (pp. 141-142). Cum „inima închipuie contemplaţia (vederea), iar braţele, faptele”, lănţişoarele prin care podoabele de mai sus se prind de braţe arată că „viaţa înaltă se deosebeşte prin îmbinarea înţelepciunii (a filosofiei) făptuitoare cu contemplaţia (vederea) lucrătoare”; iar capul împodobit cu diadema – „împodobită cu plăcuţe de aur pe care sunt săpate semne tainice” – înfăţişează „cununa rânduită celor ce au binevieţuit” (p. 142). Piciorul, care are nevoie de sprinteneală la mers, este liber de încălţămintea din „piele moartă”, ce a fost lepădată „la prima descoperire ca piedică în urcuş” (ibid.).

Florin Caragiu

(va apărea în "revista Sinapsa")

Vezi şi:

Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Împotriva lui Eunomie";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Fericiri";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Feciorie"