Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre Rugăciunea Domnească” (4)

Cuvântul IV

„Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ! Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi!”

Tâlcuind cuvântul „Fie voia Ta”, sfântul Grigorie face apel la o teorie medicală care spune că „abaterea vreuneia din stihiile din noi de la măsura ei cumpătată e începutul şi pricina naşterii unei patimi”, iar „readucerea celor mişcate în chip greşit la lucrarea lor cea după fire aduce vindecarea pricinii bolii” (Ibid., p. 431). În starea de sănătate, mişcările omului sufletesc erau amestecate „într-un chip cumpănit prin raţiunea virtuţii” (pp. 431-432). Însă din pricina despărţirii de voia dumnezeiască şi din mişcarea neînfrânată, „fără măsură, a poftei spre cele ce nu se cuvin (…) s-a născut în fire păcatul, ca boala cea spre moarte” (Ibid., p. 432). Însă Doctorul sufletelor „ne readuce la sănătatea sufletească”, care este „buna mireasmă a voii dumnezeieşti”, intrând în viaţa noastră şi „înlăturând prin gândurile rugăciunii pricina făcătoare de moarte” (Ibid.). Cuvintele de mai sus ale rugăciunii sunt „tămăduire bolii ivite în suflet”, căci „voia lui Dumnezeu e mântuirea oamenilor” (Ibid.).
A cere să se facă în mine voia lui Dumnezeu – atrage atenţia sfântul Grigorie – înseamnă a mărturisi că în afara acestei voi viaţa mea e supusă voii vrăjmaşului şi în „mişcarea ei cea rea şi necuvenită” curge spre pieire (pp. 432-433). Prin unirea cu voia dumnezeiască se recâştigă măsura sănătăţii sufleteşti, pentru că „neprihănirea va stinge pornirea desfrânată şi pătimaşă a cugetării; smerita cugetare va mistui îngâmfarea; modestia va tămădui boala mândriei; bunătatea iubirii (sau „simţirea iubitoare”) va alunga din suflet o listă lungă de rele potrivnice”, precum „ura, pizma, mânia, mişcarea furioasă, iuţimea, uneltirea, făţărnicia, pomenirea faptelor care ne-au supărat, dorinţa de răzbunare, fierberea sângelui din jurul inimii, ochiul duşmănos”; de asemeni, lucrarea voii lui Dumnezeu înlătură „slujirea îndreptată spre idoli” şi nebunia iubirii de arginţi (p. 433).
Întoarcerea spre bine nu se săvârşeşte cu aceeaşi uşurinţă precum căderea în boală, care slăbeşte firea, lipsind-o de „putere în mişcarea spre bine”; dacă răul se împlineşte ca de la sine, prin voia noastră, „când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu, care duce dorinţa noastră la faptă” (pp. 433-434). Împlinirea voii lui Dumnezeu celei neprihănite, care îmbrăţişează „dreptatea, credincioşia, înstrăinarea de patimi” şi „toate virtuţile”, se împlineşte „prin puterea lui Dumnezeu” (p. 434).
Înaintând spre înţelesul cuvintelor „precum în cer, aşa şi pe pământ”, sfântul Grigorie aminteşte că Dumnezeu a împărţit zidirea raţională, cugetătoare, în firea îngerească, netrupească, şi cea omenească, întrupată, făcând însă, prin iconomia sa, ca „nici partea de jos să nu rămână nepărtaşă la înălţimile cereşti, nici cerul îndeobşte să nu fie nepărtaş la cele de pe pământ” (Ibid.). „Dorinţa de frumos şi bine” este „unită fiinţial cu fiecare fire”, de asemeni sunt sădire în ele „stăpânirea de sine şi libertatea de orice silă”, ca „ceea ce a fost cinstit cu raţiune şi cu cugetare să se chivernisească printr-o liberă alegere (autonomă)” (p. 435).
Viaţa puterilor cereşti este „nepătimaşă şi nepătată”, „curată de orice rău” şi „întărită în voia cea bună a lui Dumnezeu”. Cuvintele rugăciunii cer, aşadar, ca viaţa noastră cea căzută de la împărtăşirea de bunătăţi şi din voia dumnezeiască să fie curăţită de rău, „prin ceea ce voieşte Dumnezeu să se împlinească în noi în chip neîmpiedicat, după asemănarea vieţuirii cereşti” (p. 436). Însă cum este cu putinţă ca vieţuirea în trup, cu grijile ei, „să dobândească curăţia aflătoare în Puterile netrupeşti?”, întreabă sfântul Grigorie. „Să cerem pâinea pentru ziua de faţă”, explică el, înseamnă „să măsurăm îndestularea cu puţin şi cumpătarea cu netrebuinţa după fire de cele multe, în înţelesul nepătimirii” (Ibid.). Slujind firii şi nelăsându-se „tras de grijile deşarte”, omul „imită lipsa de trebuinţă” a îngerilor „prin îndestularea sa cu puţin”, cu „cele ce ajung spre păstrarea fiinţei trupeşti” (pp. 436-437). Nu-i cere lui Dumnezeu nimic din cele „prin care e depărtat sufletul de la grija dumnezeiască şi cea mai de folos”, din cele ale „risipirii prin pofte în jurul celor deşarte”, sau din cele ce „pricinuiesc simţirii doar o plăcere ce se stinge repede şi nu lasă nici o urmă”, ci „pâinea pentru trebuinţa vieţii”, trebuinţa cu care „te-a făcut firea dator trupului”, născocirile desfătării fiind „neghina ce s-a semănat de duşman lângă grâu” (p. 437).
Sfântul Grigorie tâlcuieşte imaginea şarpelui, înfăţişat drept pricină a căderii, „chip al plăcerii prin gustare”; ni se spune că dacă acesta intră cu capul într-o deschizătură, alunecă înăuntru cu uşurinţă, însă a-l scoate de acolo e anevoios, „solzii cozii împotrivindu-se celor ce îl trag cu de-a sila” (p. 438). Sfântul Grigorie desprinde de aici înţelesul că şarpele e patima plăcerii, solzii sunt „prilejurile sau chipurile de multe feluri ale plăcerilor”, capul şarpelui e „prima momeală a răului”, deschizăturile sunt simţurile prin care intră în adâncul sufletului. Pofta ieşită „în afara hotarului celor de trebuinţă” duce spre agonisirea de tot felul de lucruri, spre lăcomie, iubire de arginţi şi desfrâu (Ιbid). Însă pâinea cea de toate zilele, dobândită de omul „stăpân peste dorinţa sa” din „osteneli drepte”, îndulcită de „buna conştiinţă”, e „spicul păcii, neamestecat cu seminţele neghinei” (p. 439).
Cuvântul „astăzi” îndreaptă atenţia spre ziua mântuirii, care este cea de faţă, şi la prezentul etern al veşniciei pe care îl prefigurează, spre încrederea cuvenită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pe mai departe (p. 440).
În fapt, preocuparea de cele deşarte şi sprijinirea nădejdii pe cele nestatornice „nu poate ţine viaţa aceasta şi nu o are” nici pe cea a „fericirii nădăjduite” (p. 441). În înţelesul cuvântului „pâine” se cuprinde toată „trebuinţa trupească” ce revine zilei de azi, cei ce se roagă având să privească în chip deosebit „spre ceea ce e veşnic şi fără sfârşit”, ca spre „ceea ce e mai mare şi de primă trebuinţă”: „Căutaţi Împărăţia şi dreptatea şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33; Lc. 12, 31) (Ibid.).

Florin Caragiu

(va apărea în "revista Sinapsa")

Vezi şi:

Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (V)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (VI)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Împotriva lui Eunomie";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Fericiri";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Feciorie"