Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre Rugăciunea Domnească” (5)

Cuvântul V

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel viclean!”

Cum „nimeni nu poate ierta păcatele decât singur Dumnezeu” (Lc. 5, 21), a-i ierta pe cei ce ne greşesc ne conferă o asemănare cu trăsăturile firii dumnezeieşti. Prin aceasta Cuvântul ne învaţă – după cum remarcă sfântul Grigorie – „ca mai întâi să dobândim îndrăznirea prin fapte şi apoi să cerem iertarea păcatelor de mai înainte”, astfel încât „prin libera voinţă” să ne asemănăm celui binefăcător, drept, iertător, iubitor de oameni, blând, îngăduitor, dăruitor de bunătăţi, împărţitor de milă etc.; „cel ce păstrează supărare pe cel ce i-a greşit s-a rupt, prin felul său de purtare, din legătura cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu” (p. 442).
Prin iertarea aproapelui, omul îşi poate da sieşi „sentinţa mântuitoare (...) întărită prin judecata dumnezeiască”, după cum neiertarea lui se face o sentinţă împotriva sa; prin iertarea celor ce ne greşesc se recâştigă îndrăzneala cea bună, ce „se află în libertatea sufletului şi a fost de la început sădită în fire” (p. 443). Este afirmată aici o reciprocitate între legătura noastră cu Dumnezeu şi cea cu aproapele. Suntem întăriţi în această dispoziţie iertătoare atunci când contemplăm covârşitoarea mărime a bunătăţii şi milostivirii dumnezeieşti în contrast cu „păcatele omeneşti faţă de Dumnezeu” (p. 445).
Despărţirea de Creator şi „întoarcerea feţei” de la frumuseţea lui Dumnezeu spre „urâciunea păcatului” l-a „rostogolit” pe om spre vrăjmaşul său. „Libertatea stăpânirii de sine” a fost înlocuită cu „robia” sau „chinul tiranizării de către puterea cea stricătoare”, care a afectat pecetea întipărită în fiinţa noastră de către Dumnezeu. Viaţa omului plecat de la „masa părintească” s-a amestecat cu patimile şi a risipit darul dumnezeiesc, ca în pilda fiului risipitor (pp. 445-446).
Sfântul Grigorie desprinde din învăţătura rugăciunii „să nu se încreadă cineva, în cererea îndreptată către Dumnezeu, în conştiinţa lui curată, chiar dacă s-ar fi despărţit, cât de mult, de greşelile sale”, ca şi cum n-ar fi „îndatorat prin cu nimic de pe urma vreunui păcat” şi nevoia de a cere iertare o au numai cei ce şi-au „întinat conştiinţa sufletului prin vreo greşeală” (p. 446).
Această atitudine e caracterizată de fariseim, o dată ce Sfânta Scriptură afirmă că „nu e cu putinţă să se afle vreun om care să trăiască fără de păcat, nici măcar o singură zi” (Iov 14, 5); nu spre „faptele sale bune” trebuie să privească omul, ci la înstrăinarea sa de raiul sădit de Dumnezeu „în Eden, la Răsărit”, la părtăşia sa cu „greşelile de obşte ale firii omeneşti”, la purtarea „hainelor de piele” ale „desfătărilor, slăvirilor, cinstirilor trecătoare”, ale „mulţumirilor de o clipă ale trupului”, în locul „veşmintelor dumnezeieşti”(pp. 446-447).
Câtă vreme suntem asemenea fiului ce şi-a risipit viaţa în plăceri, departe de casa părintească, fiind părtaşi la firea lui Adam şi la cădere, se cuvine a spune: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (p. 447). Dacă, după apostolul Pavel, „în Adam toţi mor” (I Cor., 15, 22), cuvântul pocăinţei cuprins în cererea de iertare cheamă mântuirea de la Domnul prin har.
În ce priveşte mărturia conştiinţei cu privire la propria viaţă, „împărţită în cea a trupului care se bucură prin simţuri, şi în cea a sufletului, arătată în lucrarea cugetării şi în mişcarea voii libere”, arată sfântul Grigorie, „cine e atât de înalt şi de mare cu înţelegerea, ca să se afle afară de întinăciunea păcatului?”; sau cine n-a cunoscut alunecările spre poftă şi intrarea morţii prin ferestrele simţurilor? (Ier. 9, 21) (pp. 447-448).
Cât despre „păcatele cu sufletul şi cu voia liberă”, ni se aminteşte cuvântul Scripturii că „din lăuntru pornesc cugetările viclene” sau „mişcările deşarte” ale inimii, astfel încât „în suflet şi în trup, în gânduri, în simţiri, în mişcările cu voia, în cele ce se lucrează în trup” se văd urmele „întinăciunii”, care este „plăcerea potrivnică curăţiei sufletului” (p. 448).

Florin Caragiu

(va apărea în "revista Sinapsa")

Vezi şi:

Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (V)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (VI)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Împotriva lui Eunomie";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Fericiri";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Feciorie"