Cea de-a doua cuvântare a sfântului Grigorie, „Despre teologie”, începe printr-o reamintire, pe scurt, a condiţiilor necesare vorbirii despre Dumnezeu: modul, timpul şi măsura cuvenite acestui act, precum şi calitatea receptorilor, „pe cât e cu putinţă curaţi”, având „linişte înlăuntru de învârtirile exterioare”, ca un „pământ înnoit pentru Dumnezeu”, spre a nu „semăna între spini” cuvântul. Lucrarea are, ni se spune, o dimensiune iconic-revelată, atâta vreme cât „ne pecetluim şi pecetluim (pe alţii) cu chipul de om prin Scriptură”, în fruntea cuvintelor stând Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cu bunăvoinţa, ajutorul şi inspiraţia divină, prin minunata (paradoxala) luminare „cea una, distinctă în chip unitar, unită în chip distinct” (p. 21).
Urcuşul duhovnicesc este nelipsit de râvnă, pentru nădejde, şi de teamă, pentru slăbiciunea proprie. Apropierea de împărtăşirea tainelor, pe treptele purificării, contemplării şi unirii cu Dumnezeu, se face „după măsura curăţirii”. Se cade să se ţină departe de muntele vederii lui Dumnezeu cei ce au inima „rea, crudă, şi cu totul neprimitoare a contemplaţiei şi teologiei”. „Cuvintele adevărate sunt pietre tari” şi table înscrise pe amândouă feţele, pentru partea văzută şi ascunsă a Legii. Partea văzută se descoperă celor ce sunt la începutul curăţirii, prin „cuvintele simple ale evlaviei”, iar cea tainică, în norul cunoştinţei negrăite a lui Dumnezeu (pp. 22-23).
Sfântul Grigorie Teologul descrie propria experienţă a întâlnirii cu Dumnezeu după asemănarea celei trăite de proorocul Moise. O descrie ca pe un urcuş pe munte şi o străbatere a norului spre lăuntrul celor de taină, printr-o întoarcere şi adunare în sine, pe cât este cu putinţă, şi o privire dindărătul pietrei – ce semnifică pe Cuvântul Întrupat pentru noi – a „spatelui lui Dumnezeu”, altfel spus, a „însuşirilor de după El” sau slavei Sale ce „ajunge până la noi” (p. 23).
Cum „orice existenţă, chiar cea cerească” fie ea mai înaltă decât noi şi mai apropiată de Dumnezeu – sub anumite aspecte ale firii – „este mai departe de Dumnezeu şi de înţelegerea deplină decât este deasupra noastră” (p. 24), posibilitatea întâlnirii dintre Dumnezeu şi creaţie stă în taina Întrupării divine. Vederea slavei divine ni se revarsă prin Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi creaţia Sa. De aici se desprinde o trăsătură importantă a apofatismului creştin, anume rolul crucial al Întrupării dumnezeieşti în raportul dintre taină şi descoperire, în ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu. Dinamismul infinit al tainei întrupării dumnezeieşti şi al îndumnezeirii omului arată că atât taina, cât şi descoperirea dumnezeiască, sunt inepuizabile, adâncirea conştiinţei umane în ele fiind simultană (prin descoperire sporeşte conştiinţa tainei, înaintarea în taină potenţează, la rându-i, descoperirea).
Dacă pentru un filosof elin „a înţelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinţă”, pentru sfântul Grigorie ceea ce poate fi înţeles poate fi explicat, fie şi de o manieră obscură, dar a înţelege realitatea firii dumnezeieşti este mai presus de putinţa firii create (p. 24). Totodată, sfântul Grigorie desprinde şi un apofatism al creaţiei; nu deţinem, în condiţia actuală, „înţelegerea exactă” a ei, ci doar „umbrele” şi „raţiunea îngroşată” din făpturi. Cu atât mai presus de înţelegere este firea dumnezeiască, „din care sunt toate”, fiind mai presus de toate cele create, despre care, însă, cunoaşterea, nu spune că „nu este”, ci o arată a fi „ceea ce este”. Deosebind „convingerea că este ceva, de cunoştinţa a ceea ce este aceea”, apofatismul creştin, ni se spune, nu are nimic în comun cu o „învăţătură ateistă”, vicleană sau agnostică (p. 25).
Existenţa şi lucrarea creatoare şi providenţială a lui Dumnezeu sunt adeverite prin revelaţia naturală: „Că Dumnezeu este, şi că este cauza făcătoare şi susţinătoare a tuturor împreună, ne învaţă privirea şi legea (ordinea) naturii”. Înţelegerea trece de la frumuseţea şi armonia dinamică a lumii create la „Cel ce a făcut şi mişcă şi susţine cele făcute, chiar dacă nu e cuprins cu înţelegerea”. Însă, desigur, completează autorul, prin aceasta Dumnezeu nu e identificat cu ceea ce omul îşi închipuie sau descrie prin cuvinte (idem).
Sfântul Grigorie aduce o critică raţionalismului, arătând inadecvarea şi inaplicabilitatea lui la cunoaşterea lui Dumnezeu. Încrederea în puterile raţionale se arată deşartă atunci când acestea urmăresc înţelegerea dumnezeirii. Trecerea de la proprietăţile corpurilor compuse la dumnezeirea nemăsurată, infinită, indefinită, fără formă, de nepipăit şi nevăzută constituie, fără doar şi poate, un „abuz de limbaj”. Raţiunea analitică înaintează, pe calea descompunerii întregului în părţi, de la corp la compoziţie, de aici la luptă, dezbinări şi descompunere, ceva cu totul străin lui Dumnezeu şi firii dumnezeieşti (p. 26).
Atotprezenţa lui Dumnezeu, faptul că „umple toate” (Ier. 23, 24; Înţ. Sol. 9, 7) arată, de asemeni, absurditatea considerării Lui după criterii corporale. În ce priveşte închipuirea despre Dumnezeu ca imaterial, după asemănarea unui element natural sau a celor „mişcate şi purtate”, nu poate da seamă despre ce anume este, despre prezenţa sa în spaţiu, originea şi raţiunea mişcării şi ce îl mişcă, gândirea blocându-se într-un abstract regres la infinit; cum Dumnezeu este transcendent, „mai presus de îngeri” şi slujit de ei, nici analogia cu corpurile îngereşti nu aduce un plus de înţelegere, introducându-se, în fond, iarăşi, „o mulţime necugetată de corpuri şi un adânc de flecăreală”. „Dumnezeu nu este pentru noi un corp”, concluzionează în acest punct autorul (p. 27).
Florin Caragiu
(va apărea în revista "Sinapsa")
Vezi şi:
Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), „Cele 5 Cuvântări Teologice” (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (1)
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (2)
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (3)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (V)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Rugăciunea Domnească" (VI)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (II)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (III)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (IV)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (V)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Viaţa lui Moise" (VI)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (I).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Suflet şi Înviere" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (I)
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Marele Cuvânt Catehetic" (II).
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Împotriva lui Eunomie";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Fericiri";
Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre Feciorie".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu