foarte de dimineață

 

întredeschizi ochii: ții între gene lumea

să nu-ți scape. coada mierlei despică aerul –

o tăietură precisă și lungă de chirurg,

din care ies amintiri răscolite, un geamăt. 

nu recunoști vocea, te uiți printre ele-ndelung

și o figură clară îți sare în față. 

întoarce tânguirea ei o cheiță și te ridici

cu chipul scăldat în primele raze.

spațiul gol se strânge în jur ca un cearșaf boțit –

cum ai crede fără să vezi, îl dai într-o parte.

acum

ia lumea în spate și du-o cu tine

în crăpătura primului gând

e mare și grea

doar umbra-i cu anii ei lumină

ți se strecoară între genele strânse 

liniștește-o

leagănă-i cerul

întoarce spre tine

setea săpată în paharul amar

răstoarnă-l

dă-i un foc  

să-și respire îngerul 

și dacă văzându-l

nu mai poți trage spațiul afară din tine

lasă-l să crească 

pe acești munți

e atâta tăcere

simți piatra

cuprinsă de aceeași oboseală plăcută

ce te face să nu mai reziști

dorinței de a începe să urci

sus în vârf 

la capătul pământului

oamenii sporovăiesc cu pasiune

despre întâmplări rele

care-i pândesc

își amintesc fir’a păr

grimasele apei sub trestii

apoi 

până târziu

cu pătura trasă pe cap

descurcă un ghem de tandrețe

în întuneric aici

nu vezi

dacă te-apucă de nas cineva

lumea se schimbă

de două ori mai repede

fără să bage nimeni de seamă

durată

furtuna ne ia pe sus

amintirile ies din rând

stau una în alta

ca noi

primind în faţă promisiunea

stropilor mari

lângă magazinul închis al lumii

cu beculeţe

luminând ca seninul de după

ne fulgeră o idee

lucrurile se simplifică

ca să le scoatem de mână afară

în şir indian

o dată întoarse acasă

nu le mai poţi număra

cum nu se pot despărţi pe cer norii

cu genunchii la piept

clipa

înaintează în noi

în acele ore toride

 

gândeşti

la schimbările lumii

şi – de foarte departe venind –

ce părea nemişcat – trecutul –

suflă

peste lucrul de mână al zilei

care doarme pe umerii tăi 

viu sau mort

vântul îţi dă o palmă răcoroasă

tu-ntorci şi celălalt obraz

îţi lipeşti buzele şi tragi din pai

ora de pe fundul paharului

se lipeşte noaptea pe spatele tău

ca un afiş în care apari

cu o recompensă pusă pe cap

pentru timpul omorât peste zi

bea încet şi câte puţin

pune-ţi o dorinţă

viaţa te caută şi te nimereşte