marți, 20 mai 2014

în zori





Dacă aș putea să iau tristețea ta și s-o las
Pe obrazul palid al mării, încrețit de o adiere
În bătaia soarelui de dimineață, în răcoarea
Îmblânzită de el, și dusă de un curent iute
Pe nesimțite s-o văd deodată departe,
În larg, străpungând orizontul cum taie un cuvânt
Mișcarea buzelor, sau cum pasărea sfâșie
Pânzele de vânt aruncate peste bancuri de pești,
Dacă de acolo, din barca răsturnată a astrului
Ce se-nalță din valuri, ar crăpa brusc distanța
Și o rază scăpată ca din greșeală mi-ar lovi
Tâmpla cu liniștea sa, trăgînd înapoi gândul,
Mi-aș aduce aminte de răpirea lumii în cânt.  



Niciun comentariu: