miercuri, 14 mai 2014

nu știu






despre un poem nu se pot spune multe
într-o zi ploioasă ca asta te dai cu pământul
până ce viaţa iese din tine
şi la umbra ta se aşază – tu încă rotindu-te –
cu flori adormite pe gleznele ude

e abătută, şi nu eşti pregătit să aluneci
o dată cu vântul pe golul ei din obraji –
în acel spaţiu adâncit cu grijă
în sine a dansat cândva universul, a vorbit
o piatră către osul culcat, la auzul veştii târzii

ce preferi: să vorbeşti frumos despre ceva trist
sau despre un lucru frumos cu tristeţe?
cu surâsul răstorni un neînsemnat gând
şi, de la el începând, ca un castel
din cărţi de joc se prăbuşesc toate

Niciun comentariu: