ne îndestulăm
din ochii
în care am săpat
după dragoste,
călăuziţi
de firul absenţei.
cel ce nu are poem
va orbi
pe ţărmurile
desprinse de ape.
sarea lui
va îndestula
cu somnul paşilor
gheaţa.
a zburat ziua
spre morţii
îndrăgostiţi,
bucuroşi să-mpartă
cu noi pâinea
cea de toate visurile.
fuga lor – un nor
disipat, inima – cutie
de tablă, în care o aloe
aşteaptă. abisul
flutură pe marginea
ferestrei lumini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu