e despletită și palidă
doarme pe apucate
la orice scâncet abia auzit
se scoală și vine să mângâie
plânge-nfundat, spală cu lacrimi
stă în închinarea sa
ca într-o chilie cu vedere spre cer
se luptă cu îngerul morții
până în inima nopții, până în zori
nu renunță niciodată
rugăciunea ei e o adiere subțire
în care umbra lui Dumnezeu
se așază pe fețe
tresare de spaimă să n-adoarmă
să nu piardă într-o clipă totul
nu i-e sete, nu i-e foame
de băutură și mâncare,
ci de o viață nouă
și când rămâne singură
își lasă ușor capul pe inimă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu