florile ies din zăpadă
iubirea e o căprioară speriată
botul ei tresare în apă
vom bea și ne vom aminti
de copilăria ce zboară din palme
am stat închiși, să ieșim afară
în lanul de fericiri
dincolo de liziera pădurii
suntem iarăși tineri
nimic nu rămâne în urmă
totul e aruncat înainte
ca o linie de sosire ce taie
obrazul liniștit al nopții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu