dincolo de durere și chin
este un loc al bucuriei
cei ce ajung în el
nu se mai plâng niciodată
îl simt ca pe un liman
în care le e dor să intre cu totul
ceva din ei rămâne pe dinafară
în negura densă
de aceea se strâng mereu în sine
micșorându-se
ca niște contorsioniști ai ființei
vine vremea și acum e
când vom călări vidul
rostogolind soarele cu un cuvânt
în care e atâta dragoste
cât să poarte suspinul la cer
la iad
în labirintul sângelui
pământul va tuși
scuipând giuvaere de carne
suntem pe un val uriaș – viața –
pe creasta lui e liniște
plutim și văzduhul ne apasă plăcut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu