ca să visezi și să-nviezi

lui Matei

i se vedeau fluierele albe ale picioarelor

ochii albaștri

cerul rănit al gurii

nu știam ce să facem

lăsați, a zis, e gata

șirul lung de strămoși se prinsese de el

ca de o ultimă speranță

rugăciunea țâșnea din vasul gol

ca o lumină pliată pe forme

e altfel decât ne imaginăm 

vântule, prietene

n-am știut de unde vii, unde te duci

odihnești în mine

e bine

dă-mi haina ta, îți dau cămașa

întorc obrazul, mergi cu mine o milă

n-ai toiag de drum

n-am bani la cingătoare

suflă-mi vorba salvatoare

sunt țărâna ta ușoară, ia-mă pe sus

am văzut pasărea făcându-și avânt și zburând

atrasă de un magnet nevăzut

vai nouă

ochii s-au întors înlăuntru

agățat de noi plângea neamul

mușcând din noapte sub ceruri deschise

totul se schimbă-ntr-o clipită

în care poveștile se scriu

cu viteza timpului amețit de vin

în jurul lui se-adună vulturii

lumea e singură cuc
bate-o pe umeri

spune-i că în carafă mai e dragoste

cât pentru un mers pe ape

spre vii, spre morți

spre făgăduințele ce ne leagă de o nouă zi

unde este virtutea?

unde e dragostea?

moartea a plecat

vor veni musafirii

punem în inima noastră

gestul de păpușă stricată: repară-mă!

Iisuse, pe buze îmi curge

numele Tău ca o apă vie și clară

vino și vezi

setea-mi alină

de înger, de om și de fiară

în inima mea

am locuri de veci câte-n stele

mă-ngrop și eu

cu tot cu visele mele