la început, universul pare în bătaia mâinii,
când ești tânăr, râvnești să-l bați cu piciorul,
la maturitate, poți să-l traversezi cu mașina, avionul.
pe măsură ce-mbătrânești, limitele se restrâng
și ca printr-o lentilă ce-o apropii de ochi
bântui lumea-ntreagă cu mintea.
când totul se-oprește pe loc subit
și întâmplările vârstelor se succed fulgerător,
privești prin binoclu frunusețea fragilă,
nestăvilită de suferință, boală și moarte.
acum, cosmosul încape în casă, casa în inimă,
inima în închinarea răpită de liniște
ascultă cum se roagă cu negrăite suspine Mângâietorul,
Cel ce pretutindenea este și pe toate le plinește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu