pentru o fărâmă de om
în care se cuprind stihiile lumii
depărtarea și înălțimea
n-ar fi o piedică,
de și-ar veni deplin în fire
și peste ea
cu privirea limpede s-ar lăsa,
luat cu binișorul,
în jocul de-a moartea
și de-a bucuria.
praștia ei de treabă!
legănare și zbor, roadă și rost?
nici plângere, nici laudă,
doar o veste în vălmășagul zilei,
o cale nevăzută –
peste câmp și peste visul frânt –
de la nevoi la fericiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu