între două clipiri

parfumul tufelor sălbatice ne înfăşoară
ai pielea fierbinte
cu faţa ascunsă mă rogi să-ţi vorbesc
despre curajul de-a înfrunta
un glas rătăcit cu două tonuri mai jos
în visul acesta în care sunt pe deplin treaz
şi simt întunericul
ca pe o pleoapă ce se zbate şi riscul
de a iubi până la capăt

Dumnezeu nu a creat moartea
spaţiul e un sunet ce ne împinge afară
în perna cu ace a nopţii
ochii tăi mi se deschid în piept
plutesc
peste orele din care ţâşnesc peştişori de aur

„bătrâneţea e o încercare prin care trece un tânăr”
spune Ludwig cel orb

oamenii pe care i-am smintit
aşteaptă să mă trezesc
pe buze cu o rugăciune neînţeleasă
ei nu au dorinţe doar aşteaptă
să se întoarcă
un cuvânt rostit demult

mâinile mi se rup şi cresc la loc mai mici
noaptea a aprins un chibrit
peste trupul lucid
într-un vis ce roteşte o paletă de sânge
cui iubeşte mult, mult i se iartă

îmi arunci peste ani o mantie roşie
îmi spui: mergi printre stropii de ploaie
fără să te uzi
idolii nedeplin sfărâmaţi ies din oasele mele
ca nişte roboţi insomniaci

nu eu
nu eu înaintez pe străzile reci
ci ele rostogolesc un soare fără putere
spre locul din spatele meu
unde copiii văd
lumina ce nu mă părăseşte