stă ca un pustnic în chilia lui şi se roagă

îngerul meu n-a ieşit de mulţi ani din mine
îşi ţine aripile strânse în jurul privirii
când şi le dezmorţeşte mâinile mele par fulgere
ce coboară pe coli de hârtie şi pe nerăsuflate
scriu cuvinte ce vindecă tristeţea
şi nu le recunosc ale mele
alteori îşi ridică pleoapele amorţite
şi din ochii mei ies căi nebătute spre inimă

îngerul a renunţat de mult să mă mustre
pentru patimile de care nu mă despart,
îndărătnicia mi-o ştie, se roagă doar pentru mine
şi toate păcatele mele îmi stau înainte
ca o mulţime cu făclii aprinse în faţa unui orb
eu ştiu atunci că sângele meu e luminat de iubirea
ce nu mă părăseşte în orele când o acopăr cu pietre

îngerul meu rabdă ca un întemniţat batjocura
foamea şi frigul din oasele mele el rezistă
tuturor încercărilor de-a alunga harul
ca un ultim locuitor al unei ţări rămâne în mine
în timp ce eu sunt departe de mine departe

când mă întorc îşi scoate larg aripile
prin mădulare, prin simţuri, prin gândurile mele
şi îşi ia zborul cu mine înăuntrul lui