stai pe scaun cu mâinile pe genunchi
nu ştii ce să crezi pe cine să asculţi
te lupţi cu gândul că n-ai avut de ales toată viaţa
apusul acesta de soare îţi şterge lacrimile
eşti
un speolog căruia lumina din frunte
i s-a stins în măruntaiele pământului
cazi
într-un haos de mişcări şi sunete nedesluşite
respiraţia-i o siluetă a rugăciunii ce intră şi iese
din corpul temător
e ziua ta
e ziua în care ai de făcut zece lucruri
şi nu ai forţa să te ridici
pentru că puterea ce sălăşluieşte în tine
te împinge la marginea lumii
şi Dumnezeu ţi se arată nu în furtună
nu în vifor ci într-o adiere subţire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu