pe întortocheatele străzi ale urbei te-am pierdut
şi m-am pierdut şi am vorbit cu Dumnezeu -
vocea Lui a stins luminile din jur
şi căldura greu de învins a verii a fugit.
îmi aminteam doar un chip al tău şters de ploaie
şi vorbele pâlpâind
în barca plutind ca o candelă, pe când mijea iarba.
Doamne,
cârja unui copil m-a atins!
în acest loc în care-am căzut
orice lucru e la distanţă de o privire;
un pas, o încordare a auzului, un gest sunt de-ajuns
să taie umbra celei mai îndepărtate făpturi
şi ea să-şi întoarcă faţa spre mine.
eşti o atlantidă ascunsă în lacrimă,
bucuria mea,
eşti mustul vărsat în gura deschisă a mormintelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu