un copil se-asigură că răul
n-are consistenţă: zice o vorbă urâtă
de o sută de ori,
pierzând înţelesul în spuma sonoră.
din când în când te-ntreabă:
de ce spui lucruri triste?
te asaltează
să vadă cum rezişti, dacă în glasul tău
răsună o armonică nouă.
dacă ai înviat.
şi dacă regula abia încălcată
e chiar un semn
pus nu doar spre-a te opri,
ci pentru a te lăsa purtat mai departe.
5 comentarii:
Cel ce spune lucruri triste atentioneaza copilul sa nu se arda sau este deznadajduit?
mai degraba il atentioneaza, si de fapt nici nu ii spune lucruri triste, dar asa (re)simte copilul, neobisnuit cu o anume gravitate a vietii.
Multumesc, acum inteleg ca aceste lucruri sunt triste pentru ca destrama nadejdea in care se sprijinea copilul.
Nu, nu-s triste, sunt un pic grave, sa spunem, realist vorbind, cum ar fi de exemplu o poveste cu un talc moral, sa spunem, deci nu destrama nici o nadejde, dimpotriva, insa copilul cumva tanjeste dupa ceva mai mult, sa vada in tine o sclipire a invierii.
Sclipirea invierii sa ne fereasca de deznadejde.
Spuma sonora sa se transforme din dezacord intr-un acord muzical plin de speranta.
Trimiteți un comentariu