joi, 6 septembrie 2012

peisaj



un copac înclinat
ca turnul din pisa
are numele
unui erou de demult.

eşti insula
din mijlocul unui val uriaş,
aşteptând să eşueze
pe nisipul de aur
naufragiaţii unui mileniu sfărâmat.

o respiraţie face ocolul pământului:
ochii pictaţi pe ape
duc soarele teafăr
spre încăperea săpată în stâncă.

4 comentarii:

Unknown spunea...

Domnule Florin Caragiu,

Am navigat pe blogul Dvs.
Am vazut ca nu aveti doar poezie...
Aveti si ...preocupari religioase.
M-am bucurat.
Pot sa-mi deschid putin sufletul?
Sa va cer o parere?
Am avut un blog, cu versuri proprii -
dezactivat acum, si nu din vina mea.
Va trimit o pagina de pe acest blog, cu o poezie.
Puteti sa o ,,judecati", sa va dati o parere?
Nu, nu va speriati, nu va mai trimit versuri niciodata?...Promit!

Inger si mac-9, Dor de vecernii
- poeziesicer -



vecernii


tipat de frunza
si ruga de piatra

in verdele ierbii
clopotul campanulei
albastre

cadelnita serii
tamaind peste toate

si umarul meu semanand
cu o creanga de pin
aplecata
(29 aprilie 2012 -
din ciclul ,,inger si mac" -
a noua poezie)


* * *


Insemnare veche:
Vecerniile sunt slujbele mele preferate.
La vremea cand se ingana ziua cu noaptea, cand se
amesteca cerul cu pamantul, cand ingerii zarii devin
fluturi de noapte...
Atunci, la vremea aceea de taina, vecerniile coboara
peste lume frumusetea cantarilor. Atunci, ,,Lumina lina"
aprinde intunericul lumii!
De cate ori se face seara...mi-e dor de vecernii, un dor
nedefinit, un dor caruia pot sa-i dau doar un nume de
taina. Un nume pe care nu-l scriu aici, dar pe care il
port in suflet...
La vreme de seara, cu dor de vecernii.

12 iulie 2012
stefan s.




Florin Caragiu spunea...

aveti un delicat simt in ce priveste natura, m-a atins poezia, e, daca se poate spune asa,filigranata.

Unknown spunea...

Va multumesc.
E o pezie-ruga; contemplarea naturii e cea mai simpla rugaciune, asa se zice. Deocamdata, aici ma situez.
Scuze, pentru deranj si indrazneala.
Mi-a trebuit ceva curaj ca sa trimit poezia aceea...
Va citesc, nu scapati de mine!
Imi place cum scrieti.
Succes la scris!

Florin Caragiu spunea...

Multumesc, Stefan, spor si tie la scris :)