Tot
ceea ce poți să faci acoperă o infimă parte din nevoia de ajutor și, în ultimă
instanță, de dragoste a lumii. Rugăciunea inimii, însă, are o putere de
acoperire universală dată de prezența lucrătoare a Duhului Sfânt care o mișcă.
Totuși rugăciunea, deși esențială pentru a putea cuprinde cu simțirea ta înțelegătoare
întregul existenței, nu te scutește de săvârșirea unor fapte și gesturi care-ți
sunt la îndemână. De altfel, duhul rugăciunii autentice se prelungește firesc
într-o atitudine deschisă, plină de compasiune, concretizată în acte de
milostenie și bunăvoință față de toată făptura. Spunând: „Poporul acesta Mă
cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Mt. 15, 8), Iisus
Hristos observă falsitatea unei rugăciuni care în loc să unească într-o unică
icoană dragostea de Dumnezeu și cea de aproapele, le separă și le opune, pe
principiul: „Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu” (Mt. 15, 5).
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu