Dacă Dumnezeu ți-a hărăzit un anume dar al
înțelegerii, împământenește acest dar prin aplicarea lui în fapte vrednice de
el. Altfel, există riscul de a rămâne suspendat în șirul unor speculații fără
sfârșit, aride, lipsite de concretizări care să plinească gândul tău.
Spre deosebire de utopie, credința este
legată profund de simțul concretului, de aspirația concretizării idealurilor,
de jocul dintre actual și posibil care să facă realizabilă o fericită schimbare,
pe fondul asumării vieții în întreaga ei complexitate.
Îndepărtarea pe nesimțite de cele sfinte,
răcirea credinței poate apărea pe fondul unei bunăstări momentane, care însă
ascunde mari vâltori ale ispitei ce trebuie să vină. Din acestea omul va ieși întărit
numai dacă se va întoarce cu toată inima spre Dumnezeu, împărtășindu-se din
harul sfințeniei Sale.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu