În cazul unor lucruri firești, abia un
deficit sau o disfuncție ne fac conștienți de ele și de importanța lor vitală.
În ceea ce privește relația noastră cu Dumnezeu, se întâmplă tocmai invers: abia
prezența Lui, conștientizată, ne face să-i percepem lipsa, să realizăm nevoia
arzătoare de El, să sesizăm cu alte cuvinte distanța, de netrecut pentru noi,
însă inexistentă pentru Iubirea dumnezeiască atotțiitoare. În fapt, distanța
resimțită de noi în raport cu Dumnezeu nu este una metrică (distanța dintre noi
și Dumnezeu este infinită, pe când distanța dintre Dumnezeu și noi e nulă!), ci
metanoetică. Altfel spus, accesul conștient la prezența lui Dumnezeu în inima
noastră e făcut cu putință prin schimbarea minții (metanoia), cea prin care asimilăm lăuntric icoana iubirii
dumnezeiești.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu