Frumusețea lucrurilor ultime (86)

„Iertarea este o acțiune mistică ce restaurează o plinătate pierdută, așa încât bunătatea să poată domni din nou în noi înșine”, observă părintele Alexander Schmemann. Să nu uităm: iertarea este un act care, fiind orientat spre celălalt, ne vizează și pe noi, în forul nostru lăuntric.

Această reciprocitate între sine și alteritate, circularitatea actului îndreptat spre exterior ce reverberează lăuntric și, corelativ, a actului îndreptat spre interior, a cărui strălucire se revarsă în afară, este proprie tuturor virtuților, care cuprind într-o unică icoană a dragostei divine imaginea sinelui și pe cea a alterității.

Principiul de inseparabilitate și simultan de distincție al sinelui și alterității, precum și principiul rezonanței iconice ce se stabilește între ele, este dat de Logosul divin ce le pecetluiește identitatea, atrăgând-o iconomic în orizontul comuniunii.  
În fapt, diferențele și împărțirea darurilor din creație indică posibilitatea întregirii sau desăvârșirii făpturilor în cadrul unui eveniment de comuniune, prin împărtășire reciprocă, în mediul comunicant al harului dumnezeiesc.

Florin Caragiu