Patriarhul
Avraam a fost cel ce a primit în casa lui, la stejarul lui Mamvri, Sfânta
Treime în chipul a trei Oameni (Fac. 18, 2). Pogorârea dumnezeiască a fost răspunsul
dat credinței și dragostei sale primitoare de străini. Prin credință a plecat
din casa sa și din pământul său, făcându-se el însuși ca un străin, prin credință a
fost gata să jertfească pe unicul său fiu, cu o nebunie ce are drept unic sens
de a oglindi și prefigura nebunia iubirii divine, care trimite pe Unicul Fiu
dumnezeiesc în lume, să fie răstignit, pentru ca prin jertfa Lui să se
mântuiască lumea. Străinul este pentru Avraam o icoană a lui Dumnezeu, Cel Care
e prin excelență străin, fiind de natură necreată și dumnezeiască, și în
același timp în mod esențial intim și familiar, prin chipul Său pecetluit pe
ființa zidirii. Icoana reunește în mod paradoxal familiarul și străinul, cele
de aproape cu cele neapropiate, creatul și necreatul, taina și descoperirea,
asemănarea și distincția într-un „trup” de condiție euharistică. Icoana revelează
înrudirea de chip ce stă la baza acestei apropieri mai presus de fire între
ființe de naturi diferite. Primirea de străini, iubirea de aproapele ca de sine
însuși, este expresia unei simțiri înțelegătoare a lumii înscrise în icoana iubirii
divine, purtând în sine sămânța Logosului ce îi conferă menirea de unire cu cele dumnezeiești.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu