Să te
împrietenești cu spațiul și cu timpul înseamnă a le integra în iconomia ființei
prin cuvânt și prin duh. Cuvântul poate fi un cuprinzător al spațiului, care-i
conferă intimitate, făcându-l coextensiv cu stările sufletești. Prin duhul ce o
animă memoria poate coagula timpul în prezență. Timpul și spațiul sunt aduse
astfel în miezul intimității fecunde a chipului lui Dumnezeu, unde capătă reflexe
ale eternității. Astfel înaintea feței lui Dumnezeu ele se descoperă ca filele
unei cărți a vieții ființei și lumii, ce se rescrie, umplându-se de noi
înțelesuri, la fiecare lectură duhovnicească.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu