A fi ales –
iată o chemare ce nu poate fi urmată decât înlăuntrul tainei, printr-o
schimbare a minții (metanoia). Apostolii
Iacov și Ioan îi cer lui Iisus Hristos să le dăruiască a ședea unul de-a
dreapta, şi altul de-a stânga Sa, întru slava Sa (Mc. 10, 37). Mântuitorul le
răspunde că nu știu ce cer, întrebându-i: „Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă
botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?” (Mc. 10, 38). La răspunsul lor
afirmativ, Domnul le spune că vor bea acest pahar al pătimirii și vor trece
prin acest martiriu sau botez al sângelui, dar alegerea rămâne o taină a
iconomiei dumnezeiești. Mai mult, când ceilalți apostoli se mânie pe Iacov și
Ioan că au îndrăznit să pretindă această întâietate, Iisus îi potolește,
răsturnând logica obișnuită, a urmăririi întâietății prin dominație: „între voi
nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor
al vostru” (Mc. 10, 43). Modelul suprem al logicii vieții celei noi este dat de
Însuși Fiul Omului, Care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească
şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Mc. 10, 45). Așadar, în
primul rând alegerea rămâne întotdeauna o taină, care atrage sufletul ce răspunde
chemării ei, însă nu poate fi raționalizată sau afirmată în mod egocentric,
pentru că miezul său viu constă în dragostea față de celălalt până la jertfă și
tocmai dăruirea de sine e busola ce ne orientează în necunoscutul ei.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu