O alegorie
ce închipuie destinul naturii în relație cu umanitatea poate
fi văzută în povestea Frumoasei din
pădurea adormită. Atingerea („sărutul”) iubirii umane poate aduce la viață,
poate trezi răspunsul logosic, expresiv al naturii ce se face astfel părtașă
menirii omului de a liturghisi unirea creației cu Dumnezeu. Gândul bun,
intenționalitatea euharistică actualizează („trezesc”) astfel potențele logosice
ale naturii înconjurătoare, în timp ce un act guvernat de logica antagonistă a
Căderii contribuie în direcția dezactivării („adormirii”) lor.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu