Râvna unui
bun început este în timp amenințată de tocire prin rutină, prin automatism,
prin slăbirea atenției și interesului față de lucrurile considerate deja știute
și intrate în reflex, prin neîngrijirea de continua înnoire necesară vieții
duhovnicești. De aceea, cel mai important reflex ce trebuie dobândit e acela al
deschiderii față de noutatea ce plinește. Aceasta nu înseamnă o căutare a unei
noutăți cu orice preț, pentru că nu orice lucru nou generează și o împrospătare
și o întregire a ființei lăuntrice. Fetișismul noului produce, din contră, o
saturație potrivnică înnoirii interioare. Este vorba mai degrabă de acea
noutate și prospețime în ordinul vederii asupra lumii așezate intențional în
lumina Sfintei Treimi. Noutatea este generată prin excelență de atingerea
transcendenței divine, de o întâlnire cu Dumnezeu, Cel ce pe toate le face noi (Apoc. 21, 5).
Cu adevărat, „Dumnezeu este Iubire” (I In. 4, 8) și iubirea autentică are capacitatea vederii chipului
celuilalt de fiecare dată într-o nouă lumină. De aceea, niciodată mijloacele înaintării
spre Dumnezeu nu trebuie să devină un scop în sine, care să ne facă să pierdem
simțirea înțelegătoare a prezenței și iubirii Lui, precum și dragostea față de
aproapele.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu