Poezia e cuvântul care, în înaintarea sa, rămâne în graniţa inefabilă dintre abstract şi concret, dintre formal şi informal, dintre exprimabil şi inexprimabil, dintre taină şi descoperire... Patria e pecetea unei identităţi filiale a fiinţei întru comuniune, este memoria originilor, cu rădăcini deopotrivă în văzut şi nevăzut. Împletire de izvoare topologice şi genetice, patria e, aşadar, mărturia că fiinţa, mai mult decât un principiu abstract, este o fiinţă vie cu un chip amprentat de o anume filiaţie, în care respiră iconic, universalizant, însăşi taina Fiului lui Dumnezeu făcut trup.
Florin Caragiu
(în antologia "Mai am un singur doors", ed. Blumenthal, 2011, p. 37)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu