în gura Ta, Doamne, stau
sunt un cuvânt pe care mi-l aduci aminte
şi învăţ să-l rostesc în întuneric
Tu vezi tremurul insesizabil al tălpilor
prin care înaintează lutul cu dinţii de piatră
când se varsă deasupră-mi căldări de timp
darurile pe care mi le-ai lăsat se prefac în praf fin
sunt mut din naştere
mestec numele Tău scris pe o hârtie mică
de departe vine durerea-mi
cercul ei strânge într-un punct viaţa
sunt un cuvânt pe care gura nu-l poate spune
mintea nu-l încălzeşte
doar Tu, Hristoase,
arunci pe pământ limba de foc
sub care uitarea fără de veste se năruie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu