lui Mihai Eminescu
Baţi un piron în acest tablou în care lucrurile
se mişcă. Din firidă iese figura pictată,
cu ochi înecaţi de noapte, prin lacrimi râzând.
În picioare dorm caii. Crupele lor albe
mângâie ţarcul, gâtul le e fildeş de apă.
Ai spus că nu vii şi, părându-ţi rău, ai plutit
pe nisipuri până aici. Cortul în tufe de zmeur
ţi-ai pus, genunchii sting candele de zăpadă.
Nu vezi hotar suferinţei, tremură toate
ca flăcăruile de Paşti, în drumul spre casă.
Gemi sub povară străină. Înţelepciunea
leapădă încălţările aurite, risipind moartea
în pocale de lemn. Revolta se stinge în ele
ca o sete de umbră în glasul lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu