luni, 16 ianuarie 2012

un nume îţi şterge buzele




iar ele, ridicând
acest stindard al fiinţei, laudă fulgul ce ţi-o ia înainte

mâna ta lipită de-o alta între inele de apă se clatină
ploaia spală biserica veche
lemnu-i scânceşte la auzul unui cântec rătăcit până aici

faţa plânsă a mamei adânceşte o firidă în ceaţă
tata se îndreaptă de spate
cu zâmbetul unei oboseli ce se stinge
şi aruncă în râu hăt-departe un pumn de zăpadă

Niciun comentariu: