Faţa trasă-i un semn tremurat
între măşti surâzătoare cu tălpi de zăpadă.
Ţara cu mădulare risipite pe câmpuri,
sub arbori visători, îşi trage carnea pe oase.
O jucărie te mângâie cu ochii închişi, Mihaile,
când stâncile din aer ţin noaptea pe loc
şi cumpătul inimii. Capul unde să-ţi pleci?
Casă fără uşi e suspinul celui ce moare,
încolţeşte grăuntele de lună. În urne,
roşiatice flori duc trena timpului.
Nu are nume darul. Peste toţi se revarsă,
Ca o durere vindecătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu