Reacția
interioară la acțiunea răului în lume testează stabilitatea în bine a
conștiinței umane. Răul introduce în existența creată logica aversiunii și conflictului,
a antagonismului opus intenționalității spre comuniune, încercând să atragă și
să anihileze în acest malaxor intențional puterile omului.
De
aceea, a răspunde cu rău la rău înseamnă a cădea tocmai în cursa răului, a
acțiunii revanșarde, resentimentare. Îndemnul lui Iisus Hristos de a răspunde
cu bine la rău marchează ieșirea din spațiul concentraționar guvernat de logica
antagonistă, dictată de conflictul finalităților.
Faptul
de a face bine celor ce ne fac rău demaschează inconsistența răului, neputința
lui de a surpa temelia binelui în conștiința umană, faptul că binele nu poate
fi condiționat de nimic, avându-și sursa în chipul dumnezeiesc ce străluminează
conștiința umană.
Aparența
de putere a răului este o iluzie dezamorsată de o extindere a binelui dincolo
de domeniul dreptății, în vasta cuprindere a iertării și milostivirii de
sorginte divină. Faptul de a răspunde cu rău la rău introduce în logica
existenței noastre contrarietatea, bombă cu efect imediat sau întârziat în
memorialul comunicărilor noastre.
Cel
ce află binele găsește isihia, odihna de lupta cu răul, înțelegând cu adevărat că
binele nu poate fi apărat, ci el însuși este cel ce ne apără și ne salvează de
la (auto-)distrugere, identitatea noastră însăși constituindu-se plenar prin
participare la bine.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu